Pasari din Delta Dunarii

Splendoarea Deltei Dunarii

De ce să pleci peste mări și țări pentru a găsi Paradisul, când poți da de el chiar aici, pe meleaguri românești? Delta Dunării, o zonă mirifică, însă prea puțin apreciată îi oferă vizitatorului orice și-ar putea dori.

Găsești aici liniștea pe care o porți cu tine, într-o amintire. Calmul casei bunicilor, pe care nu ai mai reușit să-l regăsești din copilărie și până acum. Te poți delecta cu peisajele superbe ale Deltei în tihnă, deoarece aici, nu stai cu spaima ceasului și nici nu ai deadline-uri. Aici poți privi apa pentru un minut, un ceas, sau chiar o eternitate, dacă așa-ți poftește inima.

Tot în Deltă, întâlnești o bogată populație de pești, deoarece Delta este bine-cunoscută ca raiul pescarilor la noi în țară. Însă nu trebuie să fii pescar ca să apreciezi frumusețea peștilor din zonă. Întâlnești, pe brațele unduitoare ale Dunării, crapul, in sezon scrumbia, stiuca, carasul, sunt toți de-ai casei când vorbim despre Delta Dunării, la fel știuca și roșioara si mult mai rar păstruga si morunul.

Chiar și dacă nu te-au interesat peștii vreodată și nu cunoști mai mult de 2-3 nume, până la finalul călătoriei, vei fi un mic expert în ihtiologie.

Păsări din Delta Dunării

De departe cel mai impresionant aspect al acestui Rai pe pământ este bogata populație aviatică ce-și face culcușul an de an în Delta Dunării. Vorbim, bineînțeles, de cele peste 327 de specii de pasăre ce pot fi întâlnite în Deltă.
Nu poți menționa Delta Dunării fără ca măcar să amintești și de păsările ce trăiesc aici, multe dintre ele acvatice.
În jos pe Deltă, întâlnim egreta, stârcul și cel puțin un pescăruș la minut. Însă astea sunt păsări pe care le-ai mai întâlnit probabil cam de o sută de ori deja, deci de ce să faci drumul până în Deltă ca să le vezi?
Pentru că tot aici, întâlnim și piciorongul, șoimul dunărean, vulturul codalb, stăncuța, prundașul, găinușa de apă, porumbelul de scorbură și guguștiucul. Tot în Deltă, avem plăcerea de a descoperi cormoranul mare, precum și hoitarul venit tocmai din Asia.
Ne dăm întâlnire cu rața sălbatică siberiană și suntem plăcut surprinși de lăstunul de mal. Vedem cocorii cum străbat albastrul cerului și observăm pelicanul creț cum se bălăcește vesel. Întâlnim rața cu capul negru, sitarul și gârlița, venită tocmai din regiunea arctică.
Iar partea cea mai frumoasă a Deltei Dunarii este că aici trăiesc colonii mixte, o familie variată care ne va permite să învățam câte ceva despre aceste superbe păsări. Coloniile mixte le regăsim mai ales în regiunea protejată Roșca-Buhaiova. dar si pe multe alte lacuri de pe bratele Deltei sau din zona orsului Sulina
Dar haideți să trecem în revistă măcar câteva dintre aceste minunate specimene de la noi din Deltă.

1. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Această specie acvatică de pasăre din Delta Dunarii se poate confunda ușor cu solul, atunci când stă jos, deoarece pare în întregime albă. Desigur, ea este colorată cu negru pe partea inferioară a aripilor, formând un contrast incredibil atunci când este în zbor. Pe timp de primăvară, haina bogată capătă o tentă rozalie, care se pierde, din păcate, cu sosirea verii.

Pelicanul comun este o specie deosebit de înaltă, lungimea corpului ajungând chiar și la 180 de cm, la fel de înalt precum un adult în toată firea. O creatură care nu suportă scufundarea în apă adâncă, pelicanul comun poate fi întâlnit adesea pe malurile Dunării și este considerat o specie națională a României.

2. Pelicanul creț (Pelecanus crispus)

O rudă apropiată a pelicanului comun de care am vorbit mai devreme, pelicanul creț este puțin mai mare decât cel comun și are la rândul său un penaj suriu și bogat.

Își poartă numele după un moț de bucle ce-i apare pe cap în perioada reproducerii, dând astfel impresia că este creț. Pe măsură ce avansează în vârstă, moțul acesta poate ajunge chiar și la 15-16 cm, iar ciocul său se colorează într-o nuanță puternică de roșu, ca și cum ar roși.

Altfel, este remarcabil de asemănător pelicanului comun, in mare având aceleași obiceiuri.

3. Codalbul (Haelietus albicillia)

Această pasăre prădătoare colindă cerurile pe timp de zi, în căutarea prăzii. Pentru noi, de pe sol, creează o priveliște impresionantă: această pasăre măiestră în zborul vânătorii pe canvas-ul bleumarin al cerului.

Codalbul, cum ne sugerează însuși numele, se distinge prin coada stropită cu alb. În sine, este una din pasarile din Delta Dunarii cu un colorit variat, care are irisul și ciocul de un galben țipător, iar penajul de un maroniu distins. Nu este la fel de înalt ca pelicanul, ajungând abia pe la 90 de cm, însă anvergura aripilor ajunge chiar la doi metri jumătate, în zbor, transformând codalbul într-o creatură de temut.

4. Lopătarul (Platalea leucrodia)

White spoonbill (Platalea leucorodia) adults at nest with chicks, Sado estuary, Portugal. May

Stârcul lopătar este una dintre acele păsări din Delta Dunarii cu un aspect foarte gratios, pe care o vei ține minte și o vei asocia cu Delta Dunării tot restul vieții. Deși seamănă cu egreta datorită penajului complet alb, lopătarul se distinge prin ciocul turtit, care seamănă un pic cu un „clește lat”.

Întâlnim lopătarul (Platalea leucrodia)în zone de apă mică, unde-și ia masa (în mare, insecte acvatice). Lopătarul este o pasăre mică (abia 90 de cm în lungime), însă impresionantă. Are un fel de a-și ține gâtul perfect întins în zbor, lucru care-i conferă o oarece noblețe.

5. Egreta mare (Ardea alba)

Păi putem vorbi de Deltă fără să menționăm și egreta? Noi credem că nu.

Un adevăr surprinzător pentru unii dintre voi va fi că egreta aparține de fapt familiei stârcilor. Penajul alb ca zăpada o face ușor de ratat atunci când este așezată, însă o face cu atât mai vizibilă pe cerul albastru.

Egreta alba este o pasăre relativ micuță, cu o lungime maximă de 1 metru. Picioarele sunt lungi și extrem de subțiri, iar coloritul este unul închis. Singura pată de culoare pe care i-o putem atribui egretei este ciocul, de un galben-portocaliu, însă chiar și acesta se întunecă în perioada reproducerii.

6. Găinușa de baltă (Galinulla chloropus)

Găinușa de baltă te face curios numai când auzi de ea. Cum vine asta, o găină de apă?

Găinușa de baltă este o fire pretențioasă, care preferă apa liniștită și poate fi adesea întâlnită în preajma lacurilor, iazurilor, mlaștinilor, sau bineînțeles, a bălților.

E ușor de recunoscut, deoarece corpul are o nuanță întunecată, iar ciocul este de un roșu aprins. Parcă strigă la tine, această mică pasăre, care nu măsoară mai mult decât 40 de centimetri în total.

Picioarele îi sunt de o nuanță galben-verzuie, iar această paletă de culori o face pe găinușă ușor de observat în orice peisaj.

7. Corcodelul mare (Podiceps cristatus)

Corcodelul mare se remarcă în mod special prin coloritul fascinant din perioada reproducerii. Atât masculul cât și femela au același colorit, iar acesta este deschis pe burtă și fumuriu în zona dorsală.

Corcodelul mare este cu adevărat o capodoperă, una dintre cele mai deosebite pasari din Delta Dunarii, când observi miile de nuanțe diferite prezente în penajul său. Spre exemplu, capul este colorat în culori maro aprins care îi complimentează ochii inteligenți. Iar atunci când este alert, penajul colorat de pe cap se ridică, formând un fel de evantai roșcat care atrage atenția chiar și celui mai distrat dintre turiști.

În ciuda numelui, corcodelul mare poate părea micuț, ajungând abia la 93 de cm în lungime, însă aceasta este o mărime impresionantă pentru un corcodel.

8. Egreta mică (Egretta garzetta)

Ajunserăm și la egreta mică, o specie caracteristică zonelor unde întâlnim pâlcuri de copaci. Egreta mică posedă o eleganță aparte și o statură zveltă. La doar 62 de centimetri lungime, egreta mică îi seamănă mult stârcului de cireadă (după cum am vorbit, cele două păsări sunt înrudite).

Are un corp în întregime alb, și gâtul strâns în formă de „S”. Doar picioarele creează un contrast, fiind de un galben-verzui (lucru care o deosebește de egreta mare), în timp ce ciocul egretei este subțire și negru.

În zona capului, are 2-3 pene ornamentale extrem de frumoase care erau cândva căutate de toate casele mari de modă.

9. Stârcul galben (Ardeola ralloides)

Că tot vorbeam de stârci. Stârcul galben (Ardeola ralloides) arată precum un asfințit leneș, dacă ne întrebați pe noi. Penajul său este de un galben-fumuriu, cu porțiuni luminoase care imită leit lumina soarelui. În general, penajul său este mai deschis în zona pieptului și a flancurilor, și mai închis pe spate. Un alt aspect interesant este modelul dungat al gâtului.

Este un stârc destul de micuț, ajungând abia la 50 de centimetri, și poate fi întâlnit în zone cu apă destul de mică și vegetație bogată. Se hrănește în special cu amfibieni mici, moluște și alte asemenea la fel ca multe pasari din Delta Dunarii.

10. Țigănușul (Plegadis falcinellus)

Țigănușul (Plegadis falcinellus)este poate una din cele mai frumoase și mai fascinante păsări pe care le poți întâlni, din Delta Dunării, iar asta spune ceva, după cum am văzut. De la depărtate, văzut în zbor, țigănușul pare complet negru. Însă când îl vezi de aproape, descoperi o bogăție uimitoare de culori, de la nuanțe de verde-metalic la tente profund arămii.
Are un cioc îndoit ușor în formă de coasă și preferă să-și petreacă zilele în zonele mai stufoase din Deltă. Este o pasăre relativ micuță, ajungând abia la 65 de cm în lungime, însă una extraordinar de frumoasă.

11. Lebăda de vară (Cygnus olor)

Ce vă putem spune despre lebădă și să nu știți deja? Că e o ființă cu un colorit neîntinat și de o frumusețe rară, cu siguranță știți deja. Sigur recunoașteți și ochii „fardați” cu o nuanță întunecată, precum și ciocul de un portocaliu aprins.

O altă caracteristică a lebedei care contribuie la grația sa este înălțimea – lebăda poate ajunge la 160 de cm în înălțime, cât un om. Știați însă că lebăda este o ființă vegetariană? Spre deosebire de multe specii de pasări din Delta Dunarii, ea se hrănește exclusiv cu plante subacvatice și ierburi de pe mal!

12. Rața mare (Anas platyrhynchos)

Spre deosebire de majoritatea păsărilor descrise până acum, la rața mare întâlnim un dimorfism sexual accentuat. Asta înseamnă că femele au un colorit foarte diferit de masculi.

Rața femelă are un colorit „potolit” și pământiu, ideal pentru a se camufla în peisaj pe perioada coclirii ouălor. Desigur, asta îi permite să își apere mai bine puii.

Masculul, pe de altă parte, este viu colorat, are un gât verde închis, pe care întâlnim un inel perfect alb. Ambele sexe au aripile colorate cu albastru și încadrate de două dungi albe.

Rața mare, în ciuda numelui, ajunge abia la 60 de centimetri în lungime.

13. Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo)

Cormoranul mare are un chip de o noblețe aparte. Ochii întunecați posedă o inteligență și expresivitate uluitoare, care te captivează imediat dacă ai norocul să întâlnești această pasăre.

Cormoranul mare este un înotător de excepție, având un corp alungit care-l ajută în această sarcină. Corpul, în întregime negru formează un contrast interesant și ușor de observat, datorită ciocului galben aprins, care-l aseamănă pe cormoran cu o pasăre de vânătoare.

Această pasăre frumoasă, răspândită peste tot prin lume, ajunge abia la 90 de cm, însă își poate întinde aripile aproape dublu de atât. Cormoranul mare este o pasăre longevivă, ajungând chiar și la vârsta de 22 de ani.

14. Cormoranul mic (Microcarbo pygmaeus)

Cormoran pygmée. Famille des Phalacrocoracidés. Ordre : Suliformes

O pasăre pe atât frumoasă pe cât este rară, cormoranul mic este cel mai mic membru al familiei cormoranilor din toată Europa. Nu ajunge decât la o lungime de 50-55 de centimetri, și se remarcă prin penajul său perfect negru. Năpârlește, însă, complet înspre sfârșitul lunii noiembrie – aviz amatorilor de plimbări tomnatice prin Deltă.

Are un cap destul de micuț, cu un cioc pe măsură, însă o coadă remarcabil de alungită.

Cormoranul mic este un înotător destul de bun și se poate scufunda la câțiva metri adâncime și rămâne acolo pentru un minut întreg, căutând pești și nevertebrate acvatice.

15. Gâsca de vară (Anser anser)

Gâsca de vară este o creatură, am putea spune, stranie. Pentru o gâscă, este destul de mare, ajungând chiar și la 85 de centimetri lungime. Are un penaj sobru, cenușiu, cu segmente maronii. Penele îi sunt bine definite de niște dungi subțiri și albe, iar picioarele și ciocul au o culoare rozalie.

Ca lebăda, este o creatură erbivoră, trăind cu muguri, rădăcini și diverse ierburi. Este o specie considerată amenințată, fiind pusă în pericol de otrăvirea cu plumb.

Un lucru interesant despre gâsca de vară este că se adună în grupuri pentru năpârlire, deoarece este extrem de vulnerabilă în această perioadă.

Incheiere

După cum spuneam și la începutul materialului, nu trebuie să fii iubitor de păsări ca să vii să vizitezi Delta Dunării. Însă foarte probabil că atunci când pleci, vei avea o cunoștință mult mai bogată și vei fi deprins un drag aparte pentru aceste colorate zburătoare despre care am vorbit.

Delta Dunării este, fără îndoială, un loc excelent pentru a-ți aminti că oamenii sunt doar o parte mică a ființelor de pe acest pământ, iar natura are de oferit mii și mii de nuanțe, care mai de care mai frumoase.

Traseele Royal Cruises

Dacă sunteți interesați, puteți vedea mai in detaliu ofertele noastre de preturi pentru excursii in Delta Dunării in acest sezon.

Barcile noastre au urmatoarele dotari:

COLONIA DE PASARI
1.5 ORE

click pentru mai multe detalii despre fiecare traseu in parte

120 Lei / Persoana

Un traseu de aproximativ o ora si jumatate in care facem cunostinta cu minunata flora si fauna a Deltei Dunarii

TULCEA - MILA 23
3-4 ore

click pentru mai multe detalii despre fiecare traseu in parte

200 Lei / Persoana

O plimbare cu barca in Delta Dunarii pe care cu siguranta nu o veti uita niciodata. Un traseu special, deosebit de frumos

Tulcea - MILA 23 - SAT LETEA - SULINA 8 - 9 ORE

click pentru mai multe detalii despre fiecare traseu in parte

300 Lei / Persoana

O excursie mirifica cu barca in Delta Dunarii, pe un traseu complex si unic in lume, de la Tulcea pana la Marea Neagra

Prin utilizarea acestui site va exprimati acordul cu privire la politica noastra de cookie-uri.

Suna acum!